Fapte. 2:1-13 (4) „În ziua Cincizecimii erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut cu Duhul Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită: pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni? Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadochia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau Prozeliţi, Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumneueu!” „Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?” Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: „Sunt plini de must!” Sfânta Scriptură nu vorbeşte prea mult despre viaţa Domnului Isus până la vârsta de 30 ani; cu excepţia zilei a opta după naşterea Sa, când a fost adus la Templu ca să fie tăiat împrejur după porunca dată lui Avraam de către Domnul Dumnezeu. Şi apoi la vârsta de 12 ani când Iosif şi Maria Îl pierduseră, dar El, de fapt, era în Templu unde spune Cuvântul Sfânt că îi uimea cu înţelepciunea Sa şi cu învăţăturile Sale pe preoţii cei mai de seamă şi pe toţi cei aflaţi acolo. Pentru că pe pământ nu trebuia să urmeze nici o şcoală Mântuitorul deoarece El venise din cer de la Tatăl cu toate lucrurile create de El şi cu toate legile instituite în sfatul ceresc împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. El era în acelaşi timp om şi Dumnezeu, sau Dumnezeu întrupat, de aceea Domnul, cunoştea toate lucrurile. Dar la 30 de ani, Domnul Isus Îşi începe activitatea publică, lucrarea de mântuire a omului, odată cu botezul Său în Râul Iordan. De aici înainte Sfânta Scriptură vorbeşte despre Mântuitorul pas cu pas până la înalţarea Sa la cer. Trei ani şi jumătate a umblat pe pământ din loc în loc, împreună cu cei 12 ucenici, învăţându-i pe ei dar şi pe toţi aceia care voiau să asculte, despre o Împărăţie cerească, dreaptă, nesupusă putrezirii, nestricăcioasă şi despre mântuirea, sau salvarea din ghiarele morţii prin jertfa pe care urma să o aducă El Însuşi pe Altarul crucii. Apoi a urmat trădarea lui Iuda şi prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, judecarea nedreaptă, răstignirea pe cruce şi moartea cumplită. Pe toate acestea, Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, le-a suferit în locul nostru. El a luat asupra Sa fărădelegile nostre şi pentru ca noi să nu mai plătim cu moartea cu care eram datori, a plătit El cu însăşi viaţa Sa. Dar moartea nu a putut să-L ţină, nici lespedea grea de pe mormânt, nici peceţile romane, şi nici armata de ostaşi care păzeau mormântul şi nici preoţii cei mai de seamă şi nici gloatele, dar nici Satana cu hoardele sale de îngeri... pentru că a treia zi după Scriptură, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii a înviat din morţi şi este viu în vecii vecilor. El a ieşit din mormânt viu şi timp de 40 de zile, începând chiar cu seara aceleiaşi zile, a petrecut cu ucenicii vorbindu-le mai desluşit ca oricând, despre cer, despre viaţa veşnică, despre faptul că va pleca din mijlocul lor şi se va înălţa din nou la Tatăl. „Pentru toate acestea, pentru tot ce v-am învăţat, pentru moartea Mea, pentru învierea Mea, pentru mântuirea pe care o dau tuturor celor ce primesc jertfa Mea, voi, le zicea Domnul ucenicilor, voi îmi veţi fi martori pretutindeni, până la marginile pământului, pentru că Eu plec la Tatăl Meu.” Însă nu veţi face lucrul acesta de la voi, ci veţi fi îmbrăcaţi cu o putere, nu peste multe zile, când vă voi trimite Duhul Sfânt. Despre Duhul Sfânt, Domnul, le vorbise, deasemenea foarte mult. Aşa că deşi nu-L văzuseră niciodată pe Duhul Sfant, a treia persoană din Dumnezeu, ucenicii Îl cunoşteau pe deplin. În Matei 28:19, Domnul Isus spune: „Să vă duceţi să faceţi ucenici din toate neamurile, să-i botezaţi în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh” dar numai după ce ve-ţi primi o putere. Până atunci, zice Mântuitorul în Luca 24:49b: „Rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu această putere.” Pentru că acolo, în cetate, voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui. Aşadar, după cele 40 de zile petrecute cu ucenicii, dupa înviere, Domnul Isus S-a urcat pe muntele Măslinilor şi din mijlocul a 500 de martori, care erau cu El, S-a urcat la cer, unde S-a aşezat pe scaunul de domnie la dreapta Tatălui făcându-se Marele nostru Preot şi Mijlocitor. Şi ori de câte ori venim La Tatăl în rugăciune în Numele Domnului, rugăciunile noastre sunt ascultate şi primim răspuns la ele din pricina Celui ce stă în mijlocire pentru noi. Din pricina dragostei ce ne-o poartă Mântuitorul, care a fost mort şi a înviat. După 10 zile de la înălţare, adică la 50 de zile de la înviere, la sărbătoarea cincizecimii, Domnul Isus, Mântuitorul, Îşi împlinea făgăduinţa făcută ucenicilor, trimiţând „Puterea”, adică pe Duhul Sfânt, despre care spunea Domnul că va fi „Mângâietorul vostru, va fi Călăuza voastră în tot adevărul, El Duhul Sfânt vă va aduce aminte de tot ce v-am învăţat Eu”, Zicea Domnul. El, Duhul Sfânt va fi Puterea şi Autoritatea lui Dumnezeu care vă va însoţi în lucrarea de vestire a Evangheliei. Tot El, „Duhul Sfânt va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea dar şi judecata” Ioan 16:8. Pentru că lucrurile duhovniceşti nu se pot face şi nu se pot judeca, decât prin Duhul Sfânt, de aceea zice Domnul aşteptaţi-L până Îl veţi primi şi până vă va umple cu putere. Şi aici nu este vorba de o putere fizică, nu promite Domnul Isus niciodată că va umfla muşchii vrunui om ci este vorba de o putere din Dumnezeu, putere de a învinge teama, puterea de a învinge ispitele, puterea de a învinge păcatul care pândeşte la tot pasul. Ucenicii s-au întors de pe muntele Măslinilor şi au intrat în cetate, adică în Ierusalim, aşa cum le poruncise Mântuitorul. Acuma nu mai erau îngrijoraţi din pricină că Domnul şi Învăţătorul lor plecase de la ei. Nu mai aveau feţele posomorâte, nici triste, ci erau plini de bucurie Luca 24:52 „După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie”, pentru că Domnul Cel înviat din morţi le dăduseră noi speranţe. Speranţe de viaţă nouă în Cristos. De data aceasta nu s-au mai îndoit de cuvintele Învăţătorului şi au crezut tot ce le spusese şi tot ce îi învăţase. Dacă până acum Îl cunoscuseră pe Mântuitorul ca om, din momentul înălţării la cer, Îl cunoşteau ca Dumnezeu. Domnul le spusese înainte de înălţare: „Mă duc să vă pregătesc un loc, dintre multele locaşuri pe care le are Tatăl în cer, Mă duc să pregătesc un loc pentru Mine şi pentru voi, pentru că vreau să vă iau acolo să fiţi cu Mine.” Până atunci însă nu vă voi lăsa orfani! Vă voi trimite pe Duhul Sfânt, adica pe Mângâietorul. Îl veţi recunoaşte uşor pentru că El va mărturisi despre Mine, zice Domnul în Ioan 15:26b. „Când v-a veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.” Un lucru practic trebuie să învăţăm şi noi de la ucenici şi anume, că aşa cum ei au ascultat de Domnul şi Învăţătorul lor şi au coborât în cetate aşteptând făgăduinţa Tatălui, adică „Puterea”, tot aşa trebuie să ascultăm de glasul Mântuitorului şi de învăţăturile Sale şi să nu ne abatem nici la dreapta şi nici la stânga de pe Calea cea Îngustă care duce sigur la cer. Totuşi ei erau nedespărţiţi şi nu aşteptau în lenevie făgăduinţa, ci spune Cuvântul Sfânt în Luca 24:53, „că stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu.” Împreună se rugau cu căldură, aşa cum îi învăţase Mântuitorul pentru ca să primească putere şi înţelepciune în vestirea Evageliei mântuirii şi deasemenea să primească puterea de a birui ispitele şi biruinţă în lupta care deabia începea în viaţa Bisericii. Au dat la o parte orice neunire chiar dacă erau între ei diferenţe sociale, şi de vârstă, Ioan era un tinerel de 18-20 de ani iar Petru era bătrân, totuşi ei erau împreună, uniţi într-o inimă şi un cuget. Au dat la o parte orice dorinţă de întâietate, orice dorinţă de mărire şi s-au unit strâns pentru a-L urma pe Domnul lor. La acest lucru ne cheamă şi pe noi Domnul, adică la părtăşie, unitate şi stăruinţă în rugăciune. Apoi Domnul toarnă Duhul Sfânt. Pentru că acolo unde se adună copii Săi, măcar doi sau trei, Domnul coboară în mijlocul lor, cf. Matei 18:20 sufletul Său se înviorează (Isaia 53:11), inima Sa se bucură şi binecuvintează pe toţi aceia care caută părtăşia cu fraţii dar şi cu Mântuitorul. Apoi, spune Cuvântul Sfânt că în ziua Cincizecimii, adică în a cincizecea zi de la învierea Domnului Isus şi la zece zile de la înălţarea Sa la cer, „Deodată, v.2, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.” „Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.” Toţi cei adunaţi în camera de sus, s-au umplut de Duhul Sfânt şi toţi vorbeau lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Iar cu puterea pe care au primit-o, Pertu s-a ridicat între iudei şi le-a vorbit cu mare îndrăzneală spune Cuvântul Sfânt în versetul 14. El a predicat, cu puterea pe care a primit-o de la Duhul Sfânt în Numele Domnului Isus şi aproape 3000 de suflete s-au pocăit şi s-au adăugat la numărul ucenicilor (versetul 41). Am putea spune că ziua aceasta a fost ziua de naştere a Bisericii pentru că sămânţa semănată de Mântuitorul lumii, Cel mai minunat şi mai mare Învăţător, coborât din cer, acuma încolţea arătând spre un seceriş bogat la sfârşitul veacului. Rusaliile au fost Praznicul celor dintâi roade reale, adevărate ale suferinţelor Fiului lui Dumnezeu. Cincizecimea, sau revărsarea Duhului Sfânt peste ucenici a fost lucrarea de innoire şi de înzestrare cu putere divină a cetei ucenicilor. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată când Duhul Sfânt a coborât peste un om al lui Dumnezeu sau peste o Biserică. Chiar şi Vechiul Testament vorbeşte despre manifestări ale Duhului Sfânt: Ghedeon a fost îmbrăcat cu puterea Duhului Sfânt, spune Cuvântul Domnului în Judecători 6:34 şi i-a dat curajul să lupte şi să biruiască pe vrăşmaşii lui Israel. Peste Balaam a coborât puterea Duhului Sfânt şi în loc să blesteme pe copiii lui Israel, i-a binecuvântat. Numeri 24:2. Iată... ce face Domnul atunci când este ascultare şi unitate. El deschide cerul ca să reverse belşug de binecuvântare. Pentru că cerul este plin de comori ale Harului Sfânt şi cei ce vin la Dumnezeu cu credinţă pot cere tot ceea ce cuprinde făgăduinţa Domnului Isus şi vor primi. În Luca 11:13, Domnul Isus spune „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer.” Cuvintele acestea ale Mântuitorului arată că lucrarea Duhului Sfânt nu s-a oprit la momentul Cincizecimii şi că Domnul trimite şi astăzi „Puterea” peste orice făptură care crede şi doreşte să fie umplut. Domnul Isus nu lucrează la întâmplare. El făgăduieşte şi ce făgăduieşte împlineşte. Nu după multe zile, zice Domnul, veţi fi umpluţi cu Duhul Sfânt. Făgăduinţa aceasta, aşa cum spuneam, nu s-a oprit la vremea ucenicilor şi este valabilă şi astăzi pentru toţi cei ce stăruiesc în rugăciune. Cât? Câteva zile. În încheiere spun, ca Domnul să ne binecuvinteze şi să ne ajute ca toţi să fim plini de Duhul Sfânt şi să vorbim lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Chiar dacă vorbim în limba maternă sau chiar decă vorbim în limbi îngereşti şi cereşti, să vorbim întotdeauna lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.Amin.